Năvodul

documentar despre imigranții din România

”Chiar în acest moment, pe întreaga planetă, milioane de oameni trăiesc drama violenței, a torturii, a fugii departe de pământul natal și de cei dragi. Ei sunt milioane, zeci de milioane. Dar fiecare dintre ei, deși pot părea simple numere, își poartă durerile și speranțele spre alte locuri în care să-și recapete demnitatea. Caută oameni care să-i vadă drept oameni. Fiecare dintre ei se poate considera a ”o suta oaie”, avănd o poveste ca cele pe care ni le-au împărtășit. Ei nu doresc milă, ci posibilitatea de a lucra împreună cu noi pentru o lume mai bună. O lume la care avem dreptul doar împreună. Lor și celor ce îi învață să-și arunce năvodul în ape mai limpezi le este dedicat acest documentar.”

Pasajul de mai sus reprezintă descrierea pe care Florin Silaghi SJ si echipa sa de ignațieni au folosit-o pentru a sintetiza acest material despre imigranții care ajung în România. Aportul meu se referă la coloana sonoră, pe care am compus-o urmărind cu emoție tragedia acestor oameni dar și vibrând împreună cu ei atunci când, întâlnind o mână de oameni inimoși, încep să simtă căldura soarelui speranței. Mai tărziu am avut privilegiul de a-i întâlni personal pe unii dintre protagoniști, întâlnire edificantă, care mi-a confirmat adevărul poveștii lor.

Așa cum realizatorul însuși mărturisește, intenția acestui documentar nu e una facilă, întrucât el vrea să sensibilizeze, să arate adevăruri și să schimbe mentalități. Pentru mine – poate și pentru că atunci când trebuie să compui muzica de fundal nu poți să nu te implici și emoțional, documentarul acesta a fost o experiență spirituală. Mi-aș dori ca el să poată ”lucra” la fel de eficient în inimile voastre și dacă a făcut-o, atunci vă invit să-l arătați și prietenilor, pentru că e important ca aceste lucruri să fie cunoscute de cât mai mulți. În acest scop realizatorii au pregătit și o versiune subtitrată în engleză, pe care o puteți urmări mai jos.

Vizionare plăcută!

Leave a Reply