PATRAȘCU GHEORGHE

PATRAȘCU GHEORGHE

cinsprezece ani de detenție pentru credință

Sunt urmaș al acelor generații curajoase, care și-au purtat credința, umanitatea si lanțurile laolaltă, prin întunericul închisorilor comuniste. Probabil că fiecare dintre cele optsprezece milioane de români, câți am rămas fideli acestui pamânt, am avut atunci pe cineva de același sânge persecutat, însă eu nu vreau să uit. Ba mai mult, cred cu tărie că uitarea e un păcat capital, de aceea voi repeta că am avut în familie preot franciscan catolic, care până mai ieri a pătimit, murit și înviat mai om decât era, pentru ca eu – noi, să putem fi astăzi privilegiați  responsabili ai libertații noastre.

L-am întâlnit personal o singură dată, în copilărie. De atunci port cu mine imaginea vagă a unui om bun, sincer, care zâmbește. Sunt cu atât mai uimit azi, când știu că deja purtase pe umerii săi povara celor șaisprezece ani de persecuție fizică și psihologică. Dar poate că ar trebui să caut un alt cuvânt în loc de ”povară”. Așa cum povestesc marii noștri închiși, Nicolae Steinhardt, Paul Goma, Nicole Valéry-Grossu, Corneliu Coposu sau însuși părintele Patrașcu, în timp ce unii iși pierdeau mințile acolo, copleșiți de absurditatea sistemului, alții îl găseau pe Dumnezeu. Cu El au ieșit din persecuții lucizi, având conștiința sensului suferinței și ajungând să recunoască celula drept loc al renașterii lor spirituale (vezi titluri precum ”Jurnalul fericirii”, ”Binecuvântată fii, închisoare”, ”Zile de suferință și de har”, etc.).

Am plecat așadar să aflu cine a fost Patrașcu Gheorghe – omul. Preotul, deținutul, ministrul franciscan din ilegalitate, maestrul de novici, apoi omul care a văzut cu ochii lui (obișnuiți cu întunericul) zorii libertății… Vorbind cu persoane care i-au fost aproape, îl descopăr puțin câte puțin, îl admir din ce în ce mai mult și nu știu dacă filmul documentar, care deja începe să prindă contur, va ști să-i spună bine povestea.

… doar căteva gânduri, după un alt interviu frumos.


13 februarie 2015

Acum două zile s-au făcut 20 de ani de când Maestrul ”a murit precum drepții”. Au fost câteva zile “pline de părintele Gheorghe”: am vorbit cu oameni care i-au fost dragi, care i-au simțit îndeaproape entuziasmul și văpaia inimii, am reascultat interviurile pe care am reușit să le iau până acum, gândindu-mă la acelea care vor urma, am ascultat vocea părintelui de pe o înregistrare veche… Imaginea aceea ștearsă din copilărie prinde culoare. Începe să vorbească, o putem auzi deslușit. Să o ascultăm împreună în acest scurt material, care conține extrase din interviurile luate până în acest moment:

 

Documentarul “Zile de suferință și har” este la ora actuală în lucru, sperând să-l putem finaliza spre finele anului 2015. Dacă aveți posibilitatea, vă mulțumim anticipat pentru orice mică donație, care ne-ar ajuta să continuăm proiectul și pentru care vă rugăm să ne contactați prin intermediul metodelor de contact de pe site, din secțiunea ”DESPRE

Pace și bine sau totul spre mai marea glorie a lui Dumnezeu!

Și pe curând, cu noi vești bune despre documentar!

6 comments

  1. Pr. Antonel

    un mare om, un mare director spiritual!!! anul acesta deja 20 de ani decand se afla in cer si mijloceste pentru noi; am avut bucuria si onoarea sa il cunosc din copilarie si sa il am ca indrumator spiritual in diferite etape ale vietii , se poate spune pana la sfarsit; chiar si in ultima alegere printr.o scrisoare o luna inainte de a pleca dintre noi mi.a dat raspuns si mi.a fost incurajare si constientizare a alegerii;


  2. Post author
    emanuelsj

    Acum, alături de imaginea Părintelui avem și cuvintele lui iar pentru asta îi mulțumim pr. Anton Robu, de la care avem mărturii prețioase. Scrisul, așa cum îl vedem în imagine, aparține chiar Părintelui Gheorghe iar mesajul spiritual se adresează inimilor tuturor celor care ne simțim fii.

  3. Gheorghe Samoilă

    Dumnezeu sa-l randuiasca pe parintele Gheorghe in ceata sfintilor sai! In mainile Parintelui Gheorghe Patrascu, pe atunci provincial in clandestinitate, am depus cererea de admitere in Ordin, am facut noviciatul si prima profesiune simpla, in 1984. Cativa ani buni am mers, in mare conspirativitate, saptamanal, la Halaucesti unde parintele era preot pensionar, pentru a primi indrumari spirituale si ajutor in studierea teologiei, ca pregatire pentru o eventuala, viitoare, primire a preotiei in clandestinitate. Uitandu-ma in urma, la acei ani, pot spune ca a fost frumos numai ca, din pacate, in credulitatea mea, nu banuiam ca Securitatea era la curent cu toata aceasta… “clandestinitate”! O istorie care ar trebui scrisa odata si-odata, asa cum a fost ea, cu umbre si lumini, o istorie despre acele vremuri pline de mari emotii si sentimente inalte, cu documentele pe fata, “Sine ira et studio”.

  4. iulian

    Ma bucur ca DUMNEZEU a binecuvantat comunitatea romano-catolica din TG.Trotus,prin faptul ca a trimis aici un pastor pe nume PREOT GHEORGHE PATRASCU.Acum dupa atatia ani,noi,credinciosii din Tg.Trotus ,putem spune cu tarie, ca in mijlocul nostru am avut un SFANT.
    Ne rugam la DUMNEZEU pentru ca PARINTELE PATRASCU sa vegheze in continuare asupra comunitatii noastre.

Leave a Reply